Comisia Electorală Centrală continuă runda de dialoguri cu subiecții electorali. Aplicarea corectă și uniformă a prevederilor legislației electorale în cadrul organizării și desfășurării alegerilor prezidențiale și referendumul constituțional din 20 octombrie 2024 a reprezentat subiectul unei mese rotunde, cu participarea reprezentanților Comisiei Electorale Centrale (CEC), Centrului de instruire continuă în domeniul electoral, partidelor politice și ai societății civile. Evenimentul a fost organizat astăzi, 24 iulie 2024, cu suportul Institutul Republican Internațional (IRI Moldova).
În cadrul dialogului electoral, membrii CEC au prezentat aspecte practice referitoare la Programului calendaristic pentru realizarea acțiunilor de organizare și desfășurare a scrutinelor din toamnă. Menționăm, că documentul stabilește acțiunile ce urmează a fi întreprinse pentru organizarea alegerilor prezidențiale și a referendumului, termenele de realizare a acestora, precum și responsabilii de fiecare acțiune pornind de la competențele principalilor subiecți implicați în procesul electoral. Totodată, au fost analizate anumite aspecte ce se referă la organizarea concomitentă a alegerilor prezidențiale și a referendumului republican.
În special, au fost detaliate cerințele și condițiile pentru înregistrarea participanților la referendum, înregistrarea candidaților la funcția de președinte, constituirea grupurilor de inițiativă, desfășurarea agitației electorale, raportarea finanțării campaniei electorale etc.
Participanții au formulat întrebări, au solicitat anumite precizări și au venit cu propuneri pentru îmbunătățirea procedurilor existente. Acestea sau referit la termenele pentru desemnarea de către partide a grupurilor de inițiativă, colectare a semnăturilor și înregistrarea candidaților, posibilele erori ce ar putea duce la invalidarea listelor de subscripție sau anularea semnăturilor susținătorilor, modalitatea deschiderii conturilor bancare speciale de către grupurile de inițiativă și candidați, reflectarea separată a cheltuielilor pentru alegerile prezidențiale și referendumul constituțional în rapoartele financiare etc. Totodată, aceștia au manifestat interes față de aspecte ce se referă la publicitatea politică, electorală și mesajele de interes public.
Amintim că, în conformitate cu prevederile programului calendaristic pentru realizarea acțiunilor de organizare şi desfășurare a alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova și a referendumului republican constituțional din 20 octombrie 2024, perioada electorală va începe joi, 1 august 2024.