Membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) au avut o întrevedere cu delegația Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), condusă de aflată, în aceste zile, în misiune pre-electorală în Republica Moldova.
În cadrul întâlnirii, au fost relatate și discutate activitățile Comisiei întreprinse în vederea organizării și desfășurării referendumului republican constituțional și a alegerilor prezidențiale din Republica Moldova din 20 octombrie 20204. În acest sens, Președinta CEC, Angelica Caraman, a informat despre procesul de desemnare și înregistrare a candidaților pentru funcția de Președinte al țării și a participanților la referendum, care se încheie pe 20 septembrie, despre constituirea și activitatea organelor electorale inferioare, inclusiv constituirea secțiilor de votare în țară și peste hotare.
Oficialii au menționat importanța asigurării unui climat electoral corect, transparent, în conformitate cu standardele internaționale în domeniu.