Contabilii din cadrul consiliilor electorale de circumscripție electorală își îmbunătățesc capacitățile privind gestionarea surselor financiare destinate alegerilor locale generale din 5 noiembrie 2023.

Timp de 2 zile, în cadrul unui seminar, aceștia vor fi informați despre particularitățile privind degrevarea, convocarea funcționarilor electorali, cum aceștia vor fi remunerați și ce garanții au, dar și cum statul va asigura distribuirea mijloacele financiare necesare pentru organizarea și desfășurarea scrutinului.

De asemenea, contabilii vor învăță cum să ducă evidența contabilă a cheltuielilor și să gestioneze activitatea managerială.

Un subiect aparte al discuțiilor va fi raportarea privind executarea devizului de cheltuieli. Contabilii vor avea și exerciții practice privind modul de utilizare a sistemului informațional 1C „Evidența contabilă în organele autorităților publice”.

Seminarul este organizat cu suportul Consiliului Europei, în cadrul proiectului „Îmbunătățirea practicilor electorale în Republica Moldova, faza III”.

Fișiere