Jurnaliști de la peste 20 de instituții mass-media din Republica Moldova, inclusiv locale, sunt pregătiți să relateze despre alegerile din octombrie 2019. În perioada 23-25 august, ei au participat la „Weekend Training: Media & Alegeri”organizat de Comisia Electorală Centrală, Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare.

Timp de trei zile, jurnaliștii au intrat în culisele proceselor electorale și au aflat mai multe despre temele care provoacă cele mai multe discuții în societate: finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale, întocmirea și gestionarea listelor electorale, funcționarea Sistemului Informațional Automatizat de Stat „Alegeri”. Totodată, participanții s-au familiarizat cu sistemul instituțiilor de management electoral și instrumentele de comunicare ale CEC, care pot să le faciliteze activitatea zilnică.

Despre etica comunicării jurnaliștilor în perioada electorală le-a vorbit participanților jurnalista Radio Europa Liberă, Valentina Ursu. Cum afectează știrile false procesul electoral au aflat de la Petru Macovei, directorul executiv al Asociației Presei Independente. Din România, a venit experta în comunicare politică, Carmen Mușat, care a relatat despre tactici și tehnici de manipulare a presei folosite de politicieni în campaniile electorale. Ex-președintele Comisiei Electorale Centrale din Letonia, Arnis Cimdars, le-a vorbit participanților despre experiența instituției pe care a condus-o de a comunica cu mass-media.

Președintele CEC, Dorin Cimil, a declarat: „Perioada electorală este una plină și dificilă pentru toată societatea, inclusiv pentru Comisia Electorală Centrală. Este foarte multă informație, care trebuie procesată, analizată și transmisă publicului. Din acest motiv, dar și pentru că ne-am dorit să-i cunoaștem personal pe reprezentanții celei de-a patra puteri în stat, am organizat acest training. Ne dorim ca toată societatea să fie informată corect despre alegeri”.

Și Andrea Cuzyova, Reprezentantă rezidentă adjunctă a PNUD Moldova, a spus: „Jurnaliștii asigură legătura dintre instituțiile publice și societate. Calitatea informației pe care oamenii o primesc îi ajută să joace un rol activ în viața societății și în dezvoltarea țării. Procesul politic trebuie să fie unul incluziv și participativ, aceasta fiind unul din principiile de bază ale Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă”.

„Weekend Training: Media & Alegeri” a  fost organizat de Comisia Electorală Centrală, Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral, în cadrul proiectului „Consolidarea democrației în Moldova prin alegeri incluzive și transparente, implementat de PNUD Moldova și finanțat de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), Ambasada Marii Britanii la Chișinău prin intermediul Fondului pentru Buna Guvernare și Ambasada Olandei prin Programul Matra.

Imprimare