51 de școli din Republica Moldova și-au ales noii membri ai Consiliilor de elevi în baza unui model propus de experții de la Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral și agreat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării. Potrivit acestui model, de la începutul anului școlar, în cele 51 de gimnazii și licee din întreaga țară au fost formate Comisii Electorale Școlare, care au înregistrat în cursa pentru Consiliu, elevii candidați, iar pe 27 septembrie au organizat alegeri democratice în fiecare din aceste instituții. Elevii au votat la pauzele dintre ore, iar la final, au fost numărate voturile și anunțați câștigătorii.

Atmosferă de alegeri adevărate și la Liceul “Dante Alighieri” din municipiul Chișinău. Membrii Comisiei electorale școlare și-au asumat rolul lor în scrutin și au avut grijă să explice elevilor cum să voteze, au fluidizat numărul alegătorilor în secția de votare, au numărat voturile și chiar au întocmit un proces verbal.

Patricia Iovu, elevă în clasa a XII-a, membră a Comisiei electorale școlare, a spus: „Astăzi s-a simțit multă energie și mulți elevi au stat la coadă pentru a vota. Au făcut-o cu răbdare, iar misiunea mea, în calitate de membru al Comisiei electorale școlare, a fost să-i îndrum și să le răspund la întrebări. M-au întrebat despre vot, despre proceduri, unde să aplice ștampila, chiar și pe cine să voteze, dar le-am spus că această decizie le aparține doar lor. Am simțit că le-a plăcut pentru că unii au vrut să mai voteze o dată și s-au întristat când le-am zis că nu au voie”.

Nicoleta Plămădeală este elevă în clasa a VII-a și a reușit să-și exercite și ea dreptul la vot. „Particip pentru prima dată la un astfel de exercițiu și m-am simțit ca un om matur care merge pentru prima dată la vot. A fost foarte interesant. Toată săptămâna i-am urmărit pe câțiva dintre candidați și l-am ales pe acela care mi-a promis că școala noastră va fi un loc prietenos și frumos”, a spus Nicoleta.

Natalia Țurcanu, profesoară de istorie și educație civică crede că un singur astfel de scrutin, sinonim cu procesul de participare și implicare a elevilor nu este de ajuns. „Trebuie să devină o practică aceste alegeri și elevii se vor obișnui cu procedurile, cu campania electorală și, de ce nu, rolul Consiliului de elevi în școală. În prezent, Consiliul este un organ consultativ și alegerea membrilor săi în așa fel responsabilizează și crește rolul acestuia în procesele decizionale din școală”.

La eveniment au fost prezenți și reprezentanți CEC și CICDE. Maxim Lebedinschi, secretar CEC, a menționat: „Este un exercițiu care contribuie la educarea tinerilor și la înțelegerea lor că nu există democrație fără alegeri. Astăzi li s-a oferit posibilitatea să-și exercite dreptul de a alege, dar și cel de a fi ales. Vedem că urna de vot este aproape plină, ceea ce demonstrează o participare activă, probabil, un rezultat și al afișelor electorale de pe holurile instituției”.

Și Pavel Cabacenco, director CICDE, a ținut să le amintească elevilor că „Democrația se învață. Avem nevoie de mult timp ca să educăm o generație care își va cunoaște drepturile, care va vrea și va ști cum să se informeze și care să-și asume responsabilitatea de lider și să meargă înainte pentru a contribui la dezvoltarea școlii mai întâi, dar mai apoi și la dezvoltarea societății”.

Eva Bounegru, managera proiectului PNUD Moldova, în cadrul căruia s-a desfășurat activitatea, a declarat: „Educația civică a tinerilor este unul dintre obiectivele țintă ale proiectului și ne bucură faptul că, deja pentru al doilea an, reușim să organizăm alegeri democratice ale Consiliilor de elevi în peste 50 de școli din țară. Puțin câte puțin, educăm tinerii ca atunci când vor face 18 ani și vor merge la vot să cunoască deja importanța acestui proces”.

În ultimele două săptămâni, CICDE a realizat instruiri pentru elevii și profesorii implicați în organizarea alegerilor în școli, la care au participat circa 1 000 de elevi din cele 51 de instituții de învățământ din 13 raioane din țară.

Vă amintim că, în toamna anului 2018, astfel de alegeri ale Consiliilor de elevi au fost organizate în 26 gimnazii și licee din raioanele Căușeni, Ștefan Vodă, Cimișlia, Briceni, Dondușeni, Fălești, Florești, Telenești, Criuleni, Călărași și Dubăsari.

Activitățile de informare electorală și educare civică a elevilor se desfășoară în cadrul proiectului „Consolidarea democrației în Moldova prin alegeri incluzive și transparente”, implementat de PNUD Moldova cu suportul financiar al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), Ambasadei Marii Britanii la Chișinău prin intermediul Fondului pentru Buna Guvernare și al Ambasadei Olandei prin Programul Matra.